Articolul cu indexul: 8

Titlu: Baisoara - Rezervatia Scarita Belioara - Baisoara - 09-10.06.2007

Fiind mai scurt ca timp traseul Oradea - Rezervatia Scarita Belioara pe DN1 decat pe Valea Ariesului, ne hotaram sa ne incepem tura in Statiunea Baisoara, asa ca sambata pe la 10:30 debarcam din Tico impreuna cu Kiru, langa Hotel Alpin. O luam inapoi pe drum, urmarind marcajul cruce albastra care se pierde in zona unde ar trebui sa paraseasca statiunea si unde e mai mare nevoie de el. Conform hartii trebuie sa coboram la o vale, deci ne dam drumul pe langa o cabana mare, intr-o portiune defrisata si intram in padurea de brad, unde imediat dam si de marcaj, ce vine de undeva din dreapta. Iesim la firul vaii si iar pierdem marcajul din cauza haosului produs de defrisare. Incercam dar fara reusita, sa urmam un drum de exploatare ce urca in versantul opus. Ne intoarcem la firul vaii si il urmam in aval pana la primele case ce le intalnim. O poteca coboara din stanga, din statiune pana aici, bine de retinut pentru intoarcere. Nici un marcaj prin zona, asa ca urcam la intamplare, prin fanate, versantul drept al vaii. Ajunsi pe culme, ni se desfasoara in fata intreaga zona din amonte a Vaii Tisei, ce meandreaza puternic printr-o lunca larga, impoienita, cu multe suri cu acoperis de paie, vale strajuita la izvoare de Varful Muntele Mare. Ne dam drumul la firul vaii, si numai ajunsi jos realizam ca zona e foarte mlastinoasa, pamantul mustind de apa, o zona nespecifica pentru altitudinea la care suntem. Urcam printre suri pitoresti, intalnim si unul din ultimele marcaje din traseu, si suntem pe culmea care ne va duce pana la rezervatie. Mergand tot pe curba de nivel, ajungem la un izvor puternic, amenajat cu multe valauri in cascada. In timp ce ne racorim putin aflam de la un locanic ca Valea Tisei se mai cheama si Apa Ratacita, nume ce i se potriveste mult mai bine, caci valea e foarte meandrata, dand senzatia ca nici ea nu mai stie in ce directie sa o ia. Ne intreaba unde vom dormi la noapte si cum noi suntem fara cort, ii spunem ca vom gasi noi un loc unde sa ne intindem sacii de dormit. Ca sa ne intareasca alegerea ne spune ca o vorba din batrani zice ca odata ce vine vara "TÄtÄ tufa dă adÄpost". Ne continuam drumul ocolind varful din dreapta noastra si iata-ne la indicatorul turistic situat mai jos de intrarea in rezervatie. Doua din tablii sunt cazute langa indicator, o a treia indicand directia spre Cheile Runcului. Stam si si nu ne mai saturam sa admiram impresionantii pereti ai Scaritei Belioara, care tasnesc la peste 600m deasupra firului vaii Belioara. Daca pana aici nu am intalnit nici un turist, cat timp strabatem rezervatia, ne intalnim cu doua grupuri de turisti, din care unul strain. Coboram repejor la inceput pe marcaj punct rosu, apoi fara marcaj pe Culmea Bradetel si suntem jos in Belioara. Ne racorim picioarele in vale, timp in care soseste si grupul de straini. S-a dovedit sa fie, karpatenwilli, un neamt bun cunoscator al muntilor nostri. Urcam la inceput pe o potecuta, apoi hai-hui prin padure pana iesim aproape de culme, langa niste salase. Nu bine ne facem comozi sub niste copaci, ca se porneste ploaia, asa ca vorba "TÄtÄ tufa dÄ adÄpost" nu mai e valabila, fiind obligati sa ne retragem intr-un mic salas. A doua zi inchidem circuitul Scaritei-Belioara si facem cale intoarsa cam pe acelasi traseu pe care am venit cu o zi in urma.

Etichete: MunteleMare-Gilau vara perpedes 2007