La "vulcanul" Apusenilor, munte ce era demult in asteptare pe lista de iesiri atat a noastra cat si a lui Kiru si Cosmina, plecam avand in plan un circuit din Sohodol, aflat pe Valea Ariesului, care sa ne plimbe peste dealurile domoale si catunele motesti dintre Campeni si Muntele Vulcan. Nu ne-am lamurit care e varianta corecta, Vulcan sau Valcan caci pe traseu am intalnit atat sageata ce ne indica spre Valcan cat si panou informativ pe care era trecut Vulcan (se pare ca denumirea ar veni de la cuvantul slav vulk sau vluku -unde U se citeste A, ce inseamna lup). Am lasat masina langa biserica din Sohodol, in locul unde se termina asfaltul si de unde un drum ce parea recent construit se bifurca spre stanga. Noi am luand-o usurel spre dreapta, pe-o potecuta din spatele bisericii ce castiga rapid altitudine, printre casele rasfirate ale catunului Peles. Traversam drumul auto ce duce pana in centrul Pelesului, si la o bifurcatie de drumuri de care, langa o cruce de piatra, facem un popas pentru energizare. Suntem pe culmea ce ne separa de bazinul Ariesului Mic, langa un mic grup de case cuibarit intr-o sa, si cum proviziile noastre de apa sunt zero, ne intereresam de la un localnic ce falfaia doua bidoane goale, de un izvor prin preajma. Ar fi unul undeva mai jos, dar daca mai avem rabdare aflam ca vom da de o fantana peste vreun km, langa cooperativa din Joldisesti. Ne continuam traseul si dupa ce trecem de un alt grup de case, destul de saracacioase in contrast parca cu denumirea locului, Luminesti, unde o gramada galagioasa de copii stau la iarba verde, ajungem si la cooperativa cu pricina. Intrebam pe un localnic de unde ne-am putea aproviziona cu apa, si cum ne lamureste ca fantanile nu prea ar avea apa buna de baut, il credem pe cuvant si ne hotaram sa cumparam de la magazin. Si imediat ne deschide localnicul magazinul...deci avea oarece interese. Dupa ce ne astamparam setea si facem vreo 20m, dam si de fantana. Trecem cu vederea, dar le remarcam pe celelalte care intr-adevar nu aratau prea bine, dar nu erau fantani, ci niste adapatori pentru animale pline cu alge. Trecem de bisericuta din Joldisesti, apoi de o sageata cu Valea Verde si marcaj triunghi rosu ce indica aiurea, si dupa ce lasam o alta sageata ce indica spre Valea Verde in stanga, coboram prin padure, pana intr-o sa larga. Aici intersectie de drumuri, cu o bancuta ce invita la popas si un marcaj rustic pe trunchi de mesteacan ce ne indica: din nou Valea Verde spre stanga, (de data asta era desenata si o masinuta langa denumire), o sageata spre dreapta spre Grosuri Deal si Vale (1 ora) si Muntele Valcan (2-3 ore) si in directia de unde am venit Casa Sicoe (30min.), cel mai probabil fara firma la strada ca nu am observat vreuna pe traseu.
O luam prin satul Grosuri, printre livezi si suri pitoresti cu vedere spre tinta nostra, Muntele Vulcan. Trecem si de Medresti, unde cele cateva case pareau parasite doar izvorul era bine intretinut, apoi o aparitie inedita in peisaj, o mica palincarie in functiune, de fapt un sopron sub care se tragea din greu pe acorduri populare in asteptarea distilatului de fructe fermentate, aflate in niste hardaie enorme de lemn. O ultima gospodarie parasita undeva inainte de Vf. Chiuzu, dupa care, pe langa marginea padurii, ne continuam traseul pana la poalele Vulcanului, intr-o poiana intinsa unde ne si hotaram sa ramanem peste noapte. Dupa ce instalam corturile mai facem o scurta incursiune pana la primele poieni de pe platoul Vulcanului, ce aduceau a crovurile din Mehedinti, dupa care ne cuprinde lenea cand ne uitam la panta abrupta ce ne asteapta pana pe Vf. Vulcan, asa ca unii cu gandul la vegetale altii la friptane ne intoarcem la corturi.
Petrecem o seara linistita stransi in jurul focului, sub luna aproape plina ce se ridica cetoasa dupa stancile Vulcanului.
Dimineata dupa sesiunea foto a baietilor, plec cu Leo in plimbare pe la baza Vulcanului, sa vedem pe unde ne duce marcajul triunghi galben. Iesim intr-o poiana faina cu vederi largi pana spre Muntele Mare, unde ne intalnim cu doi turisti veniti dinspre Pasul Buces, dar cum incepe sa picure facem rapid cale intoarsa la corturi.
Strangem tabara si o luam pe unde am venit ieri, asta pana la un moment dat, cand ne dam seama ca nu mai recunoastem locurile. Nu-si mai aduce nimeni aminte sa fi trecut pe langa niste suri cu acoperis de paie, ceea ce mi se pare suspect, caci mie nu-mi scapa astfel de obiective si in plus se vedea prea bine culmea Bihariei si Piatra Vulcanului, din unghiuri noi pe care ieri nu le-am avut. Se pune in functiune GPS-ul, si bineinteles, suntem la vreo 600m de poteca noastra, tot pozand am luat-o pe nesimtite pe o culme secundara ce ne-ar fi dus spre Grosuri Vale. Ne redresam, si inainte de Vf. Iepure facem dreapta pe un drum de culme, ce ne duce printre casele, multe parasite, ale catunului Poiana. Ajungem la un drum auto ce probabil e cel ce urca din locul unde am lasat masina, il urmam toropiti de caldura o bucata, dupa care ne dam drumul mai direct, printre fanate, la drumul de pe Valea Sohodol, vreun km in amonte de locul unde am lasat masina.
In drumul spre casa mai facem o scurta oprire sa ne racorim, in Cheile Mandrutului, scurte dar neasteptat de inguste.
|