Atacam Cucurbata Mare dinspre catunul Snide. Lasam masina la intrarea pe Valea Bucinis, incaltam rachetele si urcam in versantul drept, fara marcaj. Nu-i cea mai splendida vreme, e putina ceata, dar prognoza se anuntase buna pentru acest weekend, deci insistam, continuand urcusul spre catunul Iarba Rea.
Cerul e din ce in ce mai albastru, norii se risipesc, dar nu putem uita ce ploaie torentiala ne-a murat pe aici asta-vara cand ne indreptam spre Targul de Fete de pe Muntele Gaina. O portiune defrisata, si iesim intr-o poienita cu stana.
Vine partea cea mai grea, o traversare prin padure, cu zapada mare, pulver. Inaintam greu si in ritm de melc. Ajungem pe Cucurbata Mica la lasarea serii. Si acum urmeaza partea pentru care ne place iarna la munte, bineinteles cand e vremea buna: lumina ce se schimba din minut in minut, reflexiile ei pe zapada, valurile de zapada incremenite, linistea ce ne inconjoara, si noi deasupra norilor.
Urmeaza o dimineata in aceeasi atmosfera de basm. Nu stii in ce directie sa-ti indrepti privirile, sa nu cumva sa pierzi din minunile pe care ti le dezvaluie incet, incet lumina rasaritului.
Usor, pe nesimtite, se duce si lumina calda a rasaritului, ce lasa loc reflexiilor albastre, reci ale zapezii.
